duminică, 7 octombrie 2012

Cercetarea și inovarea ocupă un loc central în strategia de dezvoltare a MIRA TELECOM

Stelian IlieStelian Ilie, președintele MIRA TELECOM, ne-a acordat un interviu pe parcursul căruia am aflat cum este gândită evoluția Centrului, importanța pe care o acordă atragerii și formării de specialiști, dar și cât de vital este să avem o politică de stat coerentă, care să sprijine cercetarea românească în domeniul privat.

Când estimați că vor deveni funcționale laboratoarele, iar ocuparea, sub aspectul resurselor umane, va fi maximă?

Am finalizat construcția clădirii Centrului de Cercetare în august 2012. De asemenea, am achiziționat o mare parte din echipamente. Laboratoarele vor deveni complet funcționale până în mai 2013. Valoarea totală a proiectului este de 8.462.942 lei (aproximativ 2 milioane de euro), din care contribuţia MIRA TELECOM este de aproximativ 60%. Tot proiectul va ajunge însă la o investiţie finală de 4 milioane de euro.Construim un loc decent, în care oamenii să aibă o cantină, spații de cazare și training, un spațiu pentru micro-producție. Cercetarea e o activitate care nu se face cu program fix. Dorim să oferim specialiștilor noştri toate condițiile. Laboratoarele vor fi utilizate pentru cercetare în domeniile: software, echipamente de securitate, cercetări multidisciplinare (electronică, biofizică, biochimie) și încercări complexe (în diverse condiţii climaterice, medii electromagnetice, mecanice). Tot până în mai 2013 vom atinge și numărul de angajaţi permanenți prevăzuți prin proiect, respectiv 22. Am angajat deja 10 specialiști, cu studii superioare şi experienţă în activitatea de cercetare. Pe lângă aceștia, mai avem și 4-5 colaboratori externi.

Citeste tot articolul pe MarketWhatch.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu