sâmbătă, 8 decembrie 2012

MIRA TELECOM a obţinut premiul "Best R&D Project"

  MIRA TELECOM a obţinut premiul "Best R&D Project" la Gala Comunicaţii Mobile 2012, arată un comunicat de presă remis redacţiei.

     Compania a fost premiată pentru construcţia Centrului de Cercetare - Dezvoltare de la Joiţa (judeţul Giurgiu).

Mai multe detalii in articolul despre Mira Telecom pe bursa.ro

duminică, 25 noiembrie 2012

Proiect realizat de specialişti români: Cum pot fi salvate mai rapid persoanele blocate sub dărâmături

Persoanele îngropate sub dărâmături sau cele surprinse de avalanşe vor avea şanse mai mari de a fi găsite la timp şi salvate de echipele de intervenţie cu ajutorul unui aparat portabil, denumit RescueCell, care va fi realizat de specialişti din România şi alte cinci state europene.

Cei care lucrează la realizarea acestui aparat au pornit de la faptul că, la nivel mondial, există numeroase soluţii pentru detectarea oamenilor blocaţi în diverse împrejurări, însă acestea sunt costisitoare şi necesită un timp îndelungat până la găsirea supravieţuitorilor.

“Problema majoră cu care se confrunta tehnologia existentă pentru căutare şi salvare constă în faptul că probabilitatea de a recupera victime încă în viaţă este extrem de scăzută, având în vedere că rata de supravieţuire scade până la 19% după 72 de ore, în urma deshidratării şi/sau hipotermiei, şi se reduce până la 34% după 19 minute, în cazul persoanelor îngropate de avalanşe, ca urmare a sufocării”, au declarat, pentru Epoch Times, reprezentanţii firmei Mira Telecom, care se ocupă de acest proiect. Proiectul “RescueCell”, care include opt parteneri din Spania, Ungaria, Germania, Franţa, Grecia şi România, este finanţat de UE prin „Al 7-lea Program Cadru pentru Cercetare ” cu 1,1 milioane de euro, valoarea sa totală fiind de 1,4 milioane de euro.

Mai multe informatii pe Epoch Times

sâmbătă, 17 noiembrie 2012

MIRA TELECOM, la finalul unui nou proiect dedicat intervențiilor în situații de urgență

Mira Telecom ISUMira Telecom a finalizat un nou proiect de securitate, dedicat intervențiilor rapide în situații de urgență, generate de calamități precum inundații, incendii, explozii, alunecări de teren sau cutremure. Compania a livrat un nou Centru Mobil de Comandă și Control (C.M.C.C.) care va fi utilizat de un Inspectorat pentru Situații de Urgență (ISU) județean. Este al treilea proiect de acest gen, realizat în ultimii doi ani.

Centrul Mobil de Comandă și Control reprezintă un punct centralizat de decizie, comandă și intercooperare între resursele implicate în misiune, cu rol de asigurare și gestionare a comunicării între autoritățile locale și centrale, direct din zona calamitată.

Citeste tot comunicatul de presa

sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Mira Telecom dezvoltă un kit portabil pentru detectarea persoanelor blocate

Mira Telecom dezvoltă un kit portabil pentru detectarea persoanelor blocate și îngropate sub ruine și avalanșe, în cadrul unui proiect cu finanțare europeană. “RescueCell” este un proiect care include 8 parteneri internaționali din Spania, Ungaria, Germania, Franța, Grecia și România și este finanțat prin „Al 7-lea Program Cadru pentru Cercetare” (FP7-SME-2012).

Proiectul are o valoare de 1,4 milioane de Euro, din care 1,1 milioane Euro reprezintă finanțare europeană. Scopul proiectului RescueCell este de a dezvolta un sistem nou de localizare, bazat pe măsurarea semnalelor emise de telefoanele mobile, pentru a crea un kit portabil eficient din punct de vedere al costurilor, ușor de instalat și de utilizat.

Acesta va fi un kit pe bază de fetmocelule care va putea fi folosit în orice țara din lume unde Sistemul Global pentru Comunicații Mobile (GSM) este disponibil. Japonia și Coreea de Sud sunt singurele două țari în care sistemul GSM nu este disponibil.

Mai multe informatii gasiti aici.

sâmbătă, 27 octombrie 2012

MIRA TELECOM a instalat trei sisteme radar pentru ROMATSA în București, Constanța și Arad Citeste mai mult: MIRA TELECOM a instalat trei sisteme radar pentru ROMATSA în București, Constanța și Arad

MIRA TELECOM a finalizat instalarea a trei sisteme radar pentru ROMATSA (Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian) în București, Constanța și Arad. Compania a fost subcontractor al furnizorului de echipamente din industria aerospațiala și a apărării Raytheon UK, parte a grupului Raytheon Systems Limited și a livrat lucrări în valoare totală de 360.000 de Euro.


sâmbătă, 20 octombrie 2012

MIRA TELECOM a livrat patru autospeciale N.B.C.R. în valoare de 5 mil. lei pentru ISU Caraș - Severin, Hunedoara, Arad și Timiș

MIRA TELECOM a finalizat un nou proiect în domeniul intervențiilor în situații de urgența, în valoare de 5 milioane lei. Compania a livrat patru autospeciale N.B.C.R. (nuclear, biologic, chimic și radiologic) destinate decontaminării la sol către Agenția de Dezvoltare Intercomunitara pentru Managementul Situațiilor de Urgență (ADIVEST). Beneficiarii direcți vor fi Inspectoratele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) ale judeţelor Arad, Caraş Severin (Resița), Hunedoara (Deva) și Timiş (Timișoara).

Autospecialele N.B.C.R . pot fi utilizate atât pentru intervenția în cazul accidentelor nucleare, biologice și chimice, cât și pentru decontaminarea personalului de intervenție și a celui afectat. Echipamentele din dotarea autospecialelor investighează, achiziționează și prelucrează eficient și rapid starea din teren pe toate căile, stochează și transmit datele primare cât și evaluarea măsurătorilor la distanță (atât manual cât și automat). Transmiterea datelor se face atât la dispeceratele ISU județene, adiacente zonei cât și la alte centre precum cel de mediu, funcție de situația tactică necesară.

“Acesta este al doilea proiect derulat de MIRA TELECOM în parteneriat cu ADIVEST, după ce în iulie 2011 am livrat un Centru Mobil de Comanda și Control (C.M.C.C.) în cadrul aceluiași program cu finanțare europeană. Faptul că parteneriatul nostru a continuat și în 2012 este un semnal pozitiv în ceea ce privește calitatea produselor și serviciilor pe care le oferim.  Având în vedere importanța utilizării laboratoarelor mobile de cercetare în situatii de urgență, în cazul accidentelor nucleare, biologice și chimice, precum și gradul de responsabilitate pe care îl avem în calitate de furnizor al acestor produse, fiecare nou proiect finalizat reprezinta o reușită notabilă și un pas inainte în construirea experienței companie la nivelul livrării echipamentelor pentru intervenții în situații de urgență”, a declarat Stelian Ilie, Președintele MIRA TELECOM.

Mai multe pe Mira-Telecom-Romania.ro

marți, 16 octombrie 2012

Concursul “MIRA TELECOM te provoacă - Câștigă în joacă!” i-a determinat pe câștigători să învețe soluții IT noi

Câștigătorii concursului “MIRA TELECOM  te provoacă - Câștigă în joacă!” s-au simțit provocați de gradul de dificultate al temei “Puzzle” și au fost puși în situația de a învăța soluții IT noi pentru a putea crea jocul.

Adrian Brojbeanu (premiul I), Octav Lupu (premiul II) și Ovidiu Nica (premiul III), toți elevi la Colegiul Național Cantemir Vodă spun că tema concursului li s-a părut inițial destul de dificilă, dar acest lucru  i-a  motivat și mai mult să-și demonstreze faptul că sunt capabili să creeze jocuri cu un asemenea grad de dificultate.  

MIRA TELECOM i-a premiat pe câștigători cu echipamente hi-tech.
“A fost dificil faptul că eu nu am mai creat un joc cu aceasta temă. A trebuit să descopăr niște caracteristici specifice temei ,,Puzzle'' . Dar am vrut să văd dacă pot realiza ceva care chiar să merite, aceasta a fost motivația principală.” a spus Ovidiu Nica.

Mai multe informatii pe Mira-Telecom-Romania.ro

MIRA TELECOM a livrat un sistem de supraveghere video urbană cu 127 de camere în Drobeta Turnu Severin

MIRA TELECOM a finalizat un nou proiect de securitate la nivel național. Compania a livrat un sistem de supraveghere video urbană a străzilor, în cadrul proiectului “Siguranță și securitate socială în municipiul Drobeta Turnu Severin, prin sisteme de supraveghere video.” Beneficiarul este Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin care a redirecționat sistemul de supraveghere către Poliția Locală. Proiectul în valoare de aproximativ 2 milioane de lei a fost finanțat european prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), în cadrul Programului Operațional Regional (POR).

MIRA TELECOM a instalat sistemul, care include un centru de control și un număr de 127 de camere, dintre care 70 fixe și 57 mobile, în puncte de interes ale orașului, precum școli, licee, grădinițe, zone comerciale și zone pietonale. Camerele pot fi controlate de la distanță, iar imaginile captate sunt transmise prin radio către un centru de supraveghere. În cazul în care există un eveniment, operatorii pot prelua controlul asupra camerelor.

mai multe informatii despre acest proiect gasiti pe Mira-Telecom-Romania.ro

duminică, 7 octombrie 2012

Cercetarea și inovarea ocupă un loc central în strategia de dezvoltare a MIRA TELECOM

Stelian IlieStelian Ilie, președintele MIRA TELECOM, ne-a acordat un interviu pe parcursul căruia am aflat cum este gândită evoluția Centrului, importanța pe care o acordă atragerii și formării de specialiști, dar și cât de vital este să avem o politică de stat coerentă, care să sprijine cercetarea românească în domeniul privat.

Când estimați că vor deveni funcționale laboratoarele, iar ocuparea, sub aspectul resurselor umane, va fi maximă?

Am finalizat construcția clădirii Centrului de Cercetare în august 2012. De asemenea, am achiziționat o mare parte din echipamente. Laboratoarele vor deveni complet funcționale până în mai 2013. Valoarea totală a proiectului este de 8.462.942 lei (aproximativ 2 milioane de euro), din care contribuţia MIRA TELECOM este de aproximativ 60%. Tot proiectul va ajunge însă la o investiţie finală de 4 milioane de euro.Construim un loc decent, în care oamenii să aibă o cantină, spații de cazare și training, un spațiu pentru micro-producție. Cercetarea e o activitate care nu se face cu program fix. Dorim să oferim specialiștilor noştri toate condițiile. Laboratoarele vor fi utilizate pentru cercetare în domeniile: software, echipamente de securitate, cercetări multidisciplinare (electronică, biofizică, biochimie) și încercări complexe (în diverse condiţii climaterice, medii electromagnetice, mecanice). Tot până în mai 2013 vom atinge și numărul de angajaţi permanenți prevăzuți prin proiect, respectiv 22. Am angajat deja 10 specialiști, cu studii superioare şi experienţă în activitatea de cercetare. Pe lângă aceștia, mai avem și 4-5 colaboratori externi.

Citeste tot articolul pe MarketWhatch.ro

duminică, 30 septembrie 2012

MIRA TELECOM a creat un sistem inovativ de măsurare a contractării fibrelor de colagen în sprijinul prezervării obiectelor de patrimoniu cultural

Mira Telecom a prezentat o lucrare științifică referitoare la măsurarea contractării fibrelor de colagen, la Primul Seminar și Workshop Internațional  “Tehnologii emergente și inovație pentru patrimoniul cultural - prezervarea pergamentelor, pieilor și textilelor”, care s-a desfășurat în perioada 24 - 26 septembrie la Muzeul Național de Istorie a României din București.

Evenimentul a fost organizat de Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Pielărie și Textile (INCDTP), Bucureşti și a oferit participanților o sinteză a celor mai recente studii efectuate la nivel european, a metodelor inovative de investigare și a tehnologiilor dezvoltate în domeniul  prezervării și valorizării patrimoniului cultural din pergament, piele și textile.

Lucrarea pregătită de echipa Mira Telecom compusă din Oana Miu (R&D Engineer) și Silviu Ciobanu (Software Manager), în colaborare cu Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației din cadrul Universității Politehnica București are ca scop automatizarea procesului de analiză a fibrelor de colagen cu ajutorul metodei “Micro Hot Table” (MHT).

Există o nevoie puternică de dezvoltare și modificare a tehnicilor existente de analiză a patrimoniului cultural, cu cerințe în ceea ce privește acuratețea ridicată, proceduri micro sau non - destructive și de dezvoltare  de noi instrumente de diagnosticare.

Experiența câștigată de Mira Telecom în diverse proiecte europene, naționale și în mod special în proiectul EUREKA, i-au permis companiei să propună noi instrumente, precum un sistem nou de măsurare pentru detectarea automată a activității de contracție a colagenului și un  software pentru analiza și diagnosticarea materialelor pe bază de colagen.

Mai multe pe MiraTelecom-Romania.ro

MIRA TELECOM a susținut grija pentru mediul înconjurător la PARK(ing) Day

Bucureștiul este unul dintre cele mai poluate orașe din Europa. Unul dintre principalii factori de poluare îl reprezintă gazele de eșapament emanate de autoturisme.

Capitala României este, de asemenea, supraglomerată de mașini parcate pe spații care ar putea fi destinate parcurilor sau altor locuri de relaxare verzi, atât de necesare unui stil de viața sănătos. Preocupată de starea mediului înconjurător MIRA TELECOM a susținut și a participat la a treia ediție a evenimentul PARK(ing) Day, organizat de RFI Romania, în centrul Bucureștiului.

Evenimentul a avut loc vineri, 21 septembrie 2012, între orele 10.00- 18.00 în două locații din zona zero a aglomerației capitalei: zona Unirii, lânga Magazinul Unirea, aripa Splai și Str. Lipscani din Centrul Vechi. Aceste două zone au fost acoperite cu 800 de m de gazon viu și au reunit iubitori de animale, pasionați de sporturi și de lectură, bucureșteni dornici să meargă la picnic în centrul capitalei și amatori de concursuri în aer liber. Preț de o zi, fiecare bucureștean a fost invitat să creeze colțișorul său verde, împreună cu prietenii săi, in cele două zone amenajate. Meciuri de baschet, ping- pong sau badminton, locuri de parcare special amenajate pentru pofta de lectură, ateliere de pictură și modelaj pentru copii, sunt doar câteva dintre activitațile in aer liber de care bucureștenii s-au putut bucura pe 21 septembrie.

Mai multe pe MiraTelecom-Romania.ro

sâmbătă, 22 septembrie 2012

MIRA TELECOM a obținut finanțare europeană pentru realizarea unei cercetări științifice pe baza căreia voar fi dezvoltate noi produse de securitate

MIRA TELECOM a demarat un studiu științific în domeniul nanotehnologiei, care va sta la baza dezvoltării de noi produse de securitate în centrul propriu de cercetare de la Joița (județul Giurgiu). Proiectul denumit “Detectarea avansată a vibrațiilor mecanice de frecvență joasă” (DAVME) are o valoare totală de 11.235 de Euro și beneficiază de finanțare europeană în valoare de aproximativ 10.000 de Euro,  prin Planul Național de Cercetare, Dezvoltare și Inovare II (PNCDI II) 2007- 2013.

Proiectul are la bază o cercetare de piață efectuată de MIRA TELECOM, în urma căreia s-a constatat că există o ofertă comercială extrem de redusă pentru senzori de vibrație capabili să faca distincția între diferitele surse de vibrație și să izoleze vibrația produsă de o persoană aflată în mișcare. Compania și-a propus să dezvolte produse de securitate care să includă acest senzor, pentru beneficiari precum Poliția de Frontieră, Ministerul Apărării Naționale (MApN) și operatori de infrastructură critică.

“Strategia de dezvoltare a MIRA TELECOM are printre obiectivele principale dezvoltarea activității de cercetare în vederea creșterii capacității proprii de producere a sistemelor complexe, integrate, care să satisfacă la cel mai înalt nivel tehnologic cerințele de comunicații și securitate necesare sistemului național de apărare și securitate. Proiectul DAVME se încadrează foarte bine în această strategie și poate fi valorificat cu succes la centrul nostru de cercetare de la Joița, care va deveni operațional în 2013”, a declarat Stelian Ilie, Președintele MIRA TELECOM.

Mai multe pe Mira-Telecom-Romania.ro

duminică, 16 septembrie 2012

Câștigătorii concursului de informatică "Mira Telecom te provoacă – CÂȘTIGĂ ÎN JOACĂ!", premiați cu echipamente IT & telecom de ultimă generație


MIRA TELECOM a premiat câștigătorii concursului  de creație în domeniul IT "Mira Telecom te provoacă – CAȘTIGĂ ÎN JOACĂ!", lansat în parteneriat cu Colegiul Național Cantemir Vodă și firma WitchHut. Cei trei câștigători, toți elevi ai Colegiului Național Cantemir Vodă, au fost premiați cu echipamente IT & telecom de ultimă generație. Concursul face parte dintr-o serie de proiecte prin care MIRA TELECOM sprijină și incurajează performanța în educație. Programul "MIRA TELECOM Student - Programming the future" este dedicat promovării și susținerii tinerilor cu rezultate școlare  remarcabile.

Câștigătorul locului I, Adrian Brojbeanu, elev în clasa a XI-a B a fost recompensat pentru creativitatea de care a dat dovadă cu un iPad 2 Apple 16GB 3G. Octav Lupu, elev în clasa a IX-a, clasat pe locul 2, a câștigat o consolă Sony PlayStation Vita Wi-Fi. Pe locul 3 s-a situat Ovidiu Nica, elev în clasa a X-a B, iar premiul pe care l-a primit a fost un telefon mobil Samsung S7500 Galaxy Ace Plus.

Participanții au avut la dispoziție vacanța de vară pentru a-și pune în practică talentul și imaginația în crearea de jocuri interactive în format Flash. Tema propusă de organizatori s-a numit "Puzzle", iar câstigătorii au fost departajați pe criterii tehnice și de creativitate.

“Jocul creat de mine, “Boucy Ball”- “Bila Săltăreață”, se bazează pe un mic sistem de gravitație în care aceasta atinge valoarea maxima de 10 pixeli pe frame.  Biluța buclucașa iarăși a intrat în necazuri și trebuie să ajungă în portalul către casă. Pe drum jucătorul va întalni obstacole dar și premii. Fiecare hamburger primit de fiecare dată când un obstacol este depășit reprezintă 10 puncte care se adună la scorul final ce este afișat pe ultima pagină în cazul în care jucătorul câștigă, dar și în colțul dreapta sus, pe tot parcursul jocului. De asemenea sunt și obstacole care, dacă nu sunt depașite reduc din numărul de puncte acumulate de jucător și îl plasează la început de nivel.  Provocarea jucatorului este să treacă peste cele 6 nivele utilizând săgețile de la tastatură.” a explicat Adrian Brojbeanu, caștigătorul locului I.

Mai multe informatii gasiti pe Mira Telecom

MIRA TELECOM a susținut financiar și științific o cercetare complexă în domeniul fizicii, prezentată la Congresul European de Spectroscopie Moleculară de la Cluj, EUCMOS 2012


MIRA TELECOM, în colaborare cu Facultatea de Fizică (Universitatea București) și Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară Horia Hulubei, a realizat o cercetare complexă în domeniul spectroscopiei, ale cărei concluzii au fost expuse la a 31-a ediție a Congresului European de Spectroscopie Moleculară de la Cluj, EUCMOS 2012 - http://www.phys.ubbcluj.ro/eucmos2012, desfășurat în perioada 26 - 31 august. 

Echipa de specialiști de la MIRA TELECOM și MIRA TECHNOLOGIES, coordonată de prof. L.C. Giurgiu, a fost compusă din prof. Ștefan Tobă – fizician și cercetător științific, Vasile Vasilescu – cercetător electronist și Stelian Ilie – doctorand în domeniul detecției subtanțelor periculoase și președintele MIRA TELECOM. Compania a acordat de asemenea, sprijin financiar pentru realizarea și publicarea rezultatelor cercetării.

Lucrarea “Spectrometru de bandă largă RNQ (rezonanță magnetică cuadrupolară) pentru detecția nucleelor 14 N” a avut ca obiectiv detectarea tranzițiilor dintre nivelurile energiei cuadrupolare ale nucleelor 14 N în intervalul 700 kHz - 6 MHz. Designul spectrometrului permite observarea efectelor diferitelor secvențe arbitrare de radiofrecvența pulsatorii asupra substanțelor investigate.
Lucrarea a fost susținută de prof. dr. L.C. Giurgiu, de la Facultatea de Fizică – Universitatea București și a inclus: arhitectura spectrometrului, principalele componente ale spectrometrului RNQ și rezultatele testelor experimentale.

Congresul EUCMOS - organizat pentru prima oară în România

Congresul European de Spectroscopie Moleculară este un eveniment științific de anvergură, cu o tradiție de 62 de ani și este organizat din doi în doi ani. Este prima oară când România găzduiește acest eveniment. Congresul, aflat la a 31-a ediție are loc anul acesta la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj și reunește peste 300 de cercetători în domenii precum științele naturii, fizică, chimie, biologie și medicină.

Participanții au venit din întreaga lume: SUA, Canada, Japonia, Germania, Franţa, Italia, Austria, Polonia și Rusia. Deschiderea lucrărilor congresului a avut loc în prezența președintelui Comitetului Internaţional al Congresului EUCMOS, prof. dr. Austin Barnes de la Universitatea Salford din Marea Britanie și a preşedintelui Academiei Române, academician Ionel Haiduc.

Mai multe informatii despere acest articol pe Mira Telecom

duminică, 26 august 2012

MIRA TELECOM a finalizat construcţia clădirii centrului propriu de cercetare, proiect european în valoare de 2 mil. Euro

MIRA TELECOM a finalizat cu succes prima fază a dezvoltării unui centru propriu de cercetare, situat în Joiţa (județul Giurgiu). Construcţia clădirii centrului dedicat cercetării în domenii diverse – software, securitate, electronică, biofizică, biochimie sau fizică cuantică – a fost livrată în august 2012, conform termenului stabilit iniţial. Proiectul, în valoare de aproximativ 2 mil. Euro beneficiază de asistenţă financiară nerambursabilă prin PROGRAMUL OPERAŢIONAL SECTORIAL “CREŞTEREA COMPETITIVITĂŢII ECONOMICE” - cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională - “INVESTIŢII PENTRU VIITORUL DUMNEAVOASTRĂ” şi se derulează în două etape, până în mai 2013.

Clădirea livrată are o suprafață desfăşurată de circa 720 metri pătrați, iar terenul pe care a fost ridicată construcția are o suprafaţă totală de 9.000 mp, fiind o proprietate privată în comuna Joiţa din județul Giurgiu. Pasul următor în implementarea proiectului prevede achiziţia de aparate, utilaje şi echipamente, necesare activităţii de cercetare în domeniul electronicii, fizicii cuantice, chimiei fizice şi informaticii.

În cadrul centrului de cercetare vor funcţiona următoarele 5 laboratoare noi de cercetare: laboratorul de dezvoltare software aplicativ, laboratorul de cercetări electronice, laboratorul de cercetări în domeniul fizicii cuantice, laboratorul de cercetări multidisciplinare (electronică, biofizică, biochimie, laboratorul de încercări complexe (în diverse condiţii climaterice, medii electromagnetice, mecanice) dotate cu aparatură şi echipamente de înalt nivel tehnologic.

“Prin noua structură de cercetare, colectivul nostru de cercetători alcătuit inițial din doi angajaţi permanenţi şi 4-5 colaboratori externi, se va transforma într-un adevărat departament în cadrul societăţii, cu mai bine de 22 de angajaţi permanenţi, din care 18 vor fi specialişti cu studii superioare şi experienţă în activitatea de cercetare. Dincolo de cifre, sperăm ca centrul nostru de cercetare să inspire și alte companii la dezvoltarea de proiecte similare. Este esențial pentru viitorul profesional al specialiștilor din România!” a declarat Stelian Ilie, Președintele MIRA TELECOM.

Proiectul COMSEC - Dezvoltarea infrastructurii şi capacităţii de cercetare a SC MIRA TELECOM în domeniul sistemelor integrate de comunicaţii şi de securitate va contribui direct la creşterea capacităţii de cercetare şi a numărului de specialişti în activitatea de cercetare, în cadrul unei societăţi comerciale cu un profil şi obiect de activitate orientat către o problemă de maximă importanţă în contextul actual.

Prin această investiţie societatea va dispune de o infrastructură de cel mai înalt nivel tehnologic, organizată corespunzător într-un spaţiu dedicat cercetării, având ca principal obiectiv creşterea nivelului de inovare prin efectuarea de cercetări şi furnizarea de soluţii tehnologice, funcţionale şi constructive pentru realizarea în sectorul de producţie al societăţii, a unor sisteme de comunicaţii şi securitate competitive atât pe plan naţional, cât şi pe plan internaţional.

În urma implementării proiectului, se preconizează atingerea următorilor indicatori: 80 de instalaţii, echipamente şi instrumente independente pentru cercetare, 63 echipamente IT şi pentru comunicaţii, 4 licenţe software, 3 articole stiinţifice în publicaţii de specialitate cu profil de comunicaţii şi securitate, 3 proiecte de cercetare indepdente finalizate până în 2020, 2 lucrări susţinute în cadrul unor congrese sau conferinţe internaţionale de profil. Valoarea totală a proiectului se ridică la 8.462.942 lei.

MIRA TELECOM – companie cu capital integral românesc fondată și condusă de Stelian Ilie, Președinte al Grupului – și-a început activitatea cu distribuția echipamentelor de radiocomunicații. Diversificarea serviciilor a reprezentat un principiu de bază în evoluția companiei, MIRA TELECOM oferind astăzi soluții complete de securitate, IT și telecom, dublate de un serviciu integrat eficient și operativ, care sa aducă o reală valoare adăugată operațiunilor clienților. MIRA TELECOM are în prezent o experiență de 14 ani pe piața româneasca și internațională.

luni, 13 august 2012

Câștigătorii burselor de excelență “MIRA TELECOM Student – Programming the future” motivați de rezultate să continue proiectele de cercetare

The winners of Mira Telecom “Student – Programming the future” scholarships for excellence, were delighted with the results of the internship program that they attended and will continue to work over the summer holidays at the project "NanoProgramming - controlling a system for atomic and nanoscale manipulation", run under the coordination of the company’s specialists and of Prof. Dr.rer.nat. Marius Enăchescu, CSSNT General Manager. The students would like to maintain the team complete, to be able to implement the project together and are also planning to participate to the future challenges launched by MIRA TELECOM in this area. “At the beginning I was a little scared by one of the participants who was asking many questions, but in time I realized that the team work in this project was a very pleasant experience and a real challenge. I think people work best in couples and my collaboration with Andrei has confirmed it. The work in this very complex project was not stressful at all from my perspective, I did everything out of pleasure and was motivated by the result I knew we were going to reach.“ said Paul Urziceanu, student of the Polytechnic University. Another winner of the scholarships for excellence, Andrei Radu, thinks that the project’s success is also due to the way in which the team members managed to complete each other.”It was a team that included people who were very good in different areas, who managed to complete each other and this has significantly contributed to the project’s success.” “Although we did not know each other at the beginning I feel now that I know my team mates very well and the work within this project, but also the entertainment activities, such as the basketball game we played together, has helped us consolidate as a team. I liked the confidence granted by our teacher by offering us the lab key and allowing us unrestricted access to the resources, confidence that I felt all through the project and I also appreciated the visits of MIRA specialists involved in the project, as well as their coordination.” added Daniel Tomescu, one of the participants in the project, who, although is not among the scholarship winners is determined to stay in the team and continue the project with the other colleagues. Prof. Dr.rer.nat. Marius Enăchescu, CSSNT General Director was also pleasantly surprised with the way the participants worked in the internship program and he wishes the team remains complete after the project delivery, as well. “I am glad to see that they really are a team. Both MIRA and I will try to keep them as a team, even if the number of scholarships did not equal the number of participants. I want to see the system working perfectly, unitary and the team members to be able to unblock or debug the system if necessary. We hope that we will be able to continue doing some other things with MIRA TELECOM, because they have smart people there who really understand the richness of being with one foot in the business and the other foot in a university. This is a fantastic richness on both sides.” At the end of the internship program, organized in collaboration with Center for Surface Science and Nanotechnology of Bucharest Polytechnic University, MIRA TELECOM designated three winners of the scholarships for excellence worth 2,000 Euro each, for the university year 2012 – 2013. The winners were Paul Urziceanu, Andrei Radu and Monica Dragan, all students of the Faculty of Automatic Control and Computer Science, within Bucharest Polytechnic University. “Everything happened naturally all through the project. Only the interested people were selected and those really willing to perform and passionate with research remained. The students were given a deadline for the report delivery and want to work during summer to finish the project. Right now we are very satisfied with the development of the project.” said Silviu Ciobanu – R&D Manager MIRA TELECOM. The internship program was a pilot project launched by MIRA TELECOM this year, but considering the participants level of involvement, the program will continue with a new research project in 2013. MIRA TELECOM – a company with 100% Romanian private capital- with 14 years of experience on the Romanian and international market, started its activity in October 1998, with radio-communication equipment distribution. Service diversification has represented the basic principle in the company’s evolution. MIRA TELECOM provides today complete security, IT and telecom services, backed by an efficient and operative integrated service, which brings added value to the customers’ operations. Center for Surface Science and Nanotechnology (CSSNT) – is the research center of P.U.B. , developed very recently as a response to the most advanced challenges of contemporary science: surface science and nanotechnology. CSSNT has two major objectives: (A)to perform fundamental research with world leading performance, e.g., atomic resolution in air on various surfaces; (B) applied engineering research in the field of nanotechnologies, e.g., processing technologies for obtaining nanometric and atomic scale devices, with application in microelectronics, microbiology and chemical technology.

sâmbătă, 11 august 2012

MIRA TELECOM coordonator și cofinanțator într-un proiect internațional în valoare de 800.000 Euro

MIRA TELECOM a demarat un nou proiect internațional de cercetare și dezvoltare cu finanțare acordată din fonduri publice și cofinanțare asigurată de parteneri. Proiectul va îmbunătăți evaluarea gradului de degradare și restaurare a materialelor istorice și de patrimoniu. Compania este partener principal cu rol de conducător și cofinanțator în cadrul proiectului “Eureka 5837 ADAS (Automatic Damage Assesment System)”, care vizează crearea unui sistem automat pentru evaluarea degradării pieilor și pergamentelor de patrimoniu. România și Spania sunt cele două țări europene partenere în acest proiect. Valoarea totală a proiectului este de 780.000 Euro, din care 32,75% reprezintă cofinanțarea partenerilor. MIRA TELECOM este unicul partener român care va contribui financiar la implementarea proiectului. Perioada de implementare este de 36 de luni și se va încheia în martie 2015. Structura colagenului care intră în componența pergamentelor sau pieilor se degradează sub influența factorilor de mediu precum temperatura, umiditatea, poluarea atmosferică, lumina și condițiile de depozitare. Muzeele, arhivele statului, catedralele și bisericile din întreaga Europă dețin un număr mare de documente, cărți și obiecte confecționate parțial din piele și pergamente, care datează din intervalul cuprins între secolele IV și XX.

luni, 23 iulie 2012

MIRA TELECOM anunta castigatorii celor trei burse de excelenta

Castigatorii celor trei burse anuale, in valoare de 2.000 euro fiecare, pentru anul universitar 2012 – 2013 au fost selectati dintre participantii la programul de internship in cadrul proiectului "NanoProgramming - controlling a system for atomic and nanoscale manipulation", realizat in colaborare cu Center for Surface Science and Nanotechnology al Universității Politehnice București.
Cei trei castigatori – studenții Paul Urziceanu, Andrei Radu si Monica Dragan – au dovedit, dincolo de rezultatele tehnice concrete, creativitate si inovatie îi abordare, o reală pasiune pentru cercetare, capacitatea de a lucra în echipa, bazata pe solide cunostinte individuale. Reamintim faptul ca programul de internship si bursele de excelentă au fost adresate studentilor si masteranzilor Facultatilor de Automatica si Calculatoare sau Electronica, Telecomunicatii si Tehnologia Informatiei din Bucuresti.
”Suntem mandri să sustinem incă o data excelenta în rândul tinerilor cercetători din România. Misiunea MIRA TELECOM nu se rezumă doar la înscrierea României în rândul țărilor ce integrează și dezvoltă tehnologie de ultimă oră, ci, este prioritară în mod egal pentru noi dezvoltarea unei comunități științifice tinere, formată în spiritul performanței și competiției”, a declarat Stelian Ilie, Președintele MIRA TELECOM.   
Programul de internship în cadrul proiectului "NanoProgramming - controlling a system for atomic and nanoscale manipulation", realizat în colaborare cu Center for Surface Science and Nanotechnology al U.P.B., a fost derulat sub îndrumarea d-lui Prof. Dr.rer.nat. Marius Enăchescu, Director General al CSSNT și coordonat tehnic de către Andrei Floroiu, Software Architect din partea MIRA TELECOM, în perioada 20 martie – 15 iulie 2012.
MIRA TELECOM – companie cu capital integral românesc, fondată și condusă de Stelian Ilie, Președinte al Grupului – și-a început activitatea cu distribuția echipamentelor de radiocomunicații. Diversificarea serviciilor a reprezentat un principiu de bază în evoluția companiei, MIRA TELECOM oferind astăzi soluții complete de securitate, IT și telecom, dublate de un serviciu integrat eficient și operativ, care sa aducă o reală valoare adăugată operațiunilor clienților. MIRA TELECOM are în prezent o experiență de 14 ani pe piața româneasca și internațională.
Center for Surface Science and Nanotechnology (CSSNT) – este un centru de cercetare al UPB, format foarte recent, ca răspuns la provocările cele mai avansate ale științei contemporane: știința suprafeței și nanotehnologia. CSSNT are două obiective majore: (A) realizarea de cercetare fundamentală cu performanțe de vârf la nivel mondial, e.g., rezoluție atomică în aer pe diverse suprafețe; (B) realizarea de cercetare ingineresc aplicativă în domeniul nanotehnologiilor, e.g., elaborarea de tehnologii pentru obținerea unor dispozitive nanometrice și la scară atomică cu aplicații în microelectronică, microbiologie și tehnologie chimică.

marți, 3 iulie 2012

MIRA TELECOM a dotat municipiul Buzău cu un sistem de supraveghere la nivel european

MIRA TELECOM a predat înainte de termen beneficiarilor, proiectul de la Buzău – "Creșterea siguranței și prevenirea criminalității în zona de acțiune urbană a municipiului Buzău, prin achiziționarea de echipamente specifice și amenajarea unui centru de supraveghere”. La finalul săptămânii trecute, la sediul Primăriei Municipiului Buzău, a avut loc conferința de presă care a anunțat inaugurarea sistemului de supraveghere video urbană a străzilor din municipiul Buzău și recepția oficială a Centrului de Supraveghere. Implementarea acestui proiect are ca rezultat monitorizarea video a orașului, cu scopul creșterii siguranței cetățeanului și a prevenirii criminalității. Ca urmare a finalizării proiectului, pe termen mediu și lung, autoritățile buzoiene se așteaptă la reducerea infracționalității, creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, locuințelor și afacerilor, reducerea actelor de vandalism și furturi din domeniul public și privat, îmbunătățirea imaginii orașului și creșterea gradului de atractivitate a zonei. "Sunt bucuros că am finalizat acest proiect atât de important, cu finanţare europeană, împreună cu partenerul nostru MIRA TELECOM. Sistemul este foarte sigur şi cred că va duce la o scădere la cotă zero a infracţionalităţii stradale la nivelul municipiului Buzău. Pentru noi este deosebit de important, pentru că cetăţeanul trebuie să se simtă în siguranţă în municipiul Buzău, iar pe de altă parte, mediul de afaceri să aibă siguranţa desfăşurării operaţiunilor aici, în Buzău. De asemenea, acest proiect este important şi din punct de vedere al turismului şi consider că municipiul Buzău devine mai interesant de acum încolo, având în vedere că este un oraş foarte sigur”, a declarat primarul Constantin Boşcodeală.

duminică, 24 iunie 2012

MIRA TELECOM provoacă la joacă elevii din Colegiul Național Cantemir Vodă

Mira Telecom sponsorizează concursul de creație și implementare de jocuri interactive în format Flash: „Mira Telecom te provoacă – CÂȘTIGĂ ÎN JOACĂ!”, lansat în parteneriat cu Colegiul Național Cantemir Vodă şi firma WitchHut. 

Tema propusă elevilor se numește „Puzzle”. Sunt eligibili pentru concurs elevii Colegiului Național Cantemir Vodă, specializarea matematică – informatică, indiferent de anul de studiu. Trei elevi departajați pe criterii tehnice și de creativitate în urma concursului, vor primi din partea MIRA TELECOM sponsorizări în echipamente IT&C: un iPad 2 Apple 16GB 3G, o consolă Sony PlayStation Vita Wi-Fi și un telefon mobil Samsung S7500 Galaxy Ace Plus.

“Scopul acestui parteneriat este de a stimula creativitatea elevilor și de a dezvolta o relație de colaborare permanentă atât cu elevii cât și cu profesorii de la Colegiul Cantemir Vodă. Pe termen lung dorim să investim în cei mai buni dintre ei, pasionați de informatică și interesați în mod real de carieră, să-i atragem în proiecte interesante, în special pe parte de cercetare și dezvoltare, domeniu de bază al activității noastre. Pentru viitor susținem demersul liceului de a înființa un centru de excelență care să dezvolte asemenea proiecte. Investiția în cercetare și în tinerii cu potențial reprezintă o preocupare constantă pentru compania noastră”, a declarat Stelian Ilie, Președintele MIRA TELECOM.

MIRA TELECOM caută parteneri pentru inovație în Norvegia

MIRA TELECOM a participat în perioada 3 – 9 iunie 2012, la Misiunea Economică în domeniul electronicii şi tehnologiei informaţiei din Norvegia alături de alte șase companii românești de IT&C. Evenimentul a fost organizat de către Asociația Română pentru Industrie Electronică și Software.

Programul Misiunii a cuprins seminarii de prezentare și de matchmaking cu firme norvegiene și scandinave și vizitarea unor instituții academice, Camere de Comerț și companii importante din Norvegia, din oraşele Bergen, Stavanger, Børre și Oslo, toate având domeniul de activitate în IT&C și electronică.

"Programul a fost deosebit de intens și condensat, în cadrul celor cinci zile au fost vizitate patru oraşe. Am identificat oportunităţi reale de colaborare şi de parteneriate pentru viitor. Este un lucru ştiut că piaţa scandinavă de IT&C, mai ales cea norvegiană, este una ultra competitivă, deci foarte interesantă pentru produsele şi serviciile noastre. Foarte motivant pentru noi a fost accentul pus pe proiectele de inovare, precum și pe funcționarea rețelelor inovative” a declarat Stelian Ilie, Președintele MIRA TELECOM.

MIRA TELECOM a participat la PROTCIV 2012

 La inceputul lunii aprilie 2012, MIRA TELECOM a participat la lucrarile sesiunii de comunicari stiintifice PROTCIV 2012, desfasurate la Centrul National de Perfectionare a Pregatirii pentru Managementul Situatiilor de Urgenta de la Ciolpani, judetul Ilfov.

 Tema, „Protectia civila, apararea impotriva incendiilor si gestionarea situatiilor de urgenta”, a fost structurata pe doua sectiuni: „Pregatirea in domeniul managementului situatiilor de urgenta” si “Gestionarea situatiilor de urgenta”. In programul evenimentului s-au regasit peste 30 de lucrari stiintifice.

MIRA TELECOM a prezentat trei proiecte, sustinute de catre Gabriel Ionescu – Deputy CEO si alti doi reprezentanti ai companiei.

Mai multe stiri despre Mira Telecom

MIRA TELECOM caută parteneri pentru inovație în Norvegia


MIRA TELECOM a participat în perioada 3 - 9 iunie 2012, la Misiunea Economică în domeniul electronicii 
şi tehnologiei informaţiei din Norvegia alături de alte șase companii românești de IT&C. 
Evenimentul a fost organizat de către Asociația Română pentru Industrie Electronică și Software.
Programul Misiunii a cuprins seminarii de prezentare și de matchmaking cu firme norvegiene și scandinave 
și vizitarea unor instituții academice, Camere de Comerț și companii importante din Norvegia, 
din oraşele Bergen, Stavanger, Børre și Oslo, toate având domeniul de activitate în IT&C și electronică.
„Programul a fost deosebit de intens și condensat, în cadrul celor cinci zile au fost vizitate patru oraşe. 
Am identificat oportunităţi reale de colaborare şi de parteneriate pentru viitor. 
Este un lucru ştiut că piaţa scandinavă de IT&C, mai ales cea norvegiană, este una ultra competitivă, 
deci foarte interesantă pentru produsele şi serviciile noastre. Foarte motivant pentru noi a fost accentul
 pus pe proiectele de inovare, precum și pe funcționarea rețelelor inovative” 
a declarat Stelian Ilie, Președintele MIRA TELECOM.

sâmbătă, 2 iunie 2012

MIRA TELECOM previne situațiile de urgență în Giurgiu, Constanța și Brăila


MIRA TELECOM, companie cu experiență pe piața echipamentelor de intervenție în situații de urgență,
 a livrat înainte de termenele prevăzute în contract patru autospeciale, un vehicul de transport și
o macara de intervenție, Inspectoratelor pentru Situații de Urgență județene din Brăila, Giurgiu şi Constanţa.
MIRA TELECOM a dovedit încă o dată că are capacitatea de a livra echipamente complexe de ultimă generație
 într-un sector atât de sensibil precum cel al intervențiilor în situații de urgență. Faptul că și aceste
 livrări de echipamente au avut loc înainte de data prevăzută în contract dovedește încă o dată importanța
pe care compania noastră o acordă acestui domeniu”, a declarat Stelian Ilie, Preşedinte al companiei MIRA TELECOM. Mai multe despre Mira Telecom ...

sâmbătă, 26 mai 2012

MIRA TELECOM recrutează tineri ingineri la Târgul de Joburi pentru studenți și absolvenți 2012


În perioada 15 – 16 mai 2012, clădirea Rectoratului din Universitatea Politehnica București a găzduit Târgul de Joburi pentru studenți și absolvenți, organizat anual de către Uniunea Națională a Studenților din România. MIRA TELECOM a participat cu şase oferte de joburi dedicate tinerilor absolvenți și studenților în ultimul an sau masteranzilor.
Posturile scoase la concurs – Inginer Vânzări, Inginer Ofertare, Software Test Engineer, C# Video Software Engineer, Junior C# Engineer, Security Systems Engineer – fac parte din categoria entry level și vizează absolvenți specializați în profilurile: electronică, energetică, electrotehnică, automatică sau matematică. În afară de abilitățile tehnice specifice posturilor, MIRA TELECOM este interesată de buni cunoscători ai limbii engleze, cu inițiativă și abilități de muncă în echipă. Mai multe detalii despre oferta MIRA TELECOM găsiți pe site-ul evenimentului http://www.job.unsr.ro/mira_telecom.php.
MIRA TELECOM rămâne fidelă valorilor care au consacrat-o ca o companie de top: susținerea performanței academice, mai ales în zona de cercetare și investițiile susținute în resurse umane, mai ales în tineri. Mizăm pe viitor și avem mare încredere în tinerii profesioniști proaspăt ieșiți de pe băncile facultăților. Ne asumăm încă o dată deviza noastră – Quality work comes from quality people – și sperăm că prin această participare la târg dăm un semnal pozitiv, să încurajăm și alte companii să investească în tineri în condițiile în care aceștia reprezintă un procent îngrijorător din rândul șomerilor cu calificări superioare” a declarat Stelian IliePreședintele MIRA TELECOM.
Târgul de joburi pentri studenți și absolvenți 2012 este singurul adresat exclusiv studenților și absolvenților de studii superioare, indiferent de anul de studiu – licenţă, masterat, doctorat – care sunt în căutarea unui loc de muncă. Scopul său este să asigure companiilor participante o platformă comună prin care se pot implica în formarea studenților, ca viitori angajați, prin oferirea unor poziții de internship sau locuri de muncă.
Organizatorul târgului, Uniunea Națională a Studenților din România, este cea mai mare federație studențească la nivel național, înființată în anul 2006, care reunește 57 de organizații studențești locale, reprezentând studenții a 21 de universități din 14 orașe.
MIRA TELECOM  – companie cu capital integral românesc, fondată și condusă de Stelian Ilie – și-a început activitatea cu distribuția echipamentelor de radiocomunicații. Diversificarea serviciilor a reprezentat un principiu de bază în evoluția companiei, MIRA TELECOM oferind astăzi soluții complete de securitate, IT și telecom, dublate de un serviciu integrat eficient și operativ, care sa aducă o reală valoare adăugată operațiunilor clienților. MIRA TELECOM  are în prezent o experiență de 14 ani pe piața românească și internațională.

sâmbătă, 5 mai 2012

MIRA TELECOM se implică în proiecte de protecție a mediului


Anul trecut șase proiecte de mediu din România au fost selectate pentru finanțare parțială prin programul european Life+, politică și guvernanță în materie de mediu. Elsys este unul dintre ele și urmărește digitalizarea monitorizării transferurilor de deșeuri pe teritoriul României.
Proiectul a fost realizat de Ministerul Mediului și Pădurilor care are și calitatea de beneficiar coordonator. MIRA TELECOM este beneficiar asociat și responsabil cu implementarea tehnică. Mai multe despre Mira Telecom...

miercuri, 4 aprilie 2012

MIRA TELECOM va implementa proiectul “Big Brother” in Buzau

Proiectul, odata implementat, va avea ca rezultat monitorizarea video a orasului, cu scopul cresterii sigurantei cetateanului si a prevenirii criminalitatii. Pe termen mediu si lung se asteapta amplificarea interventiilor publice in rezolvarea problemelor de ordin social in zona, reducerea sentimentului de nesigurantă in zone cu risc crescut de infractionalitate, siguranta sporită a cetatenilor, locuintelor si afacerilor, reducerea actelor de vandalism si furturi din domeniul public si privat, reducerea infractionalitătii in randul tinerilor, imbunatatirea imaginii orasului, cresterea gradului de atractivitate a zonei. Mai multe despre proiectul de la Mira Telecom...

duminică, 4 martie 2012

Mira Telecom a dat startul internship-ului pentru studentii de la Politehnica

Mira Telecom a lansat proiectul-pilot „Mira Telecom Student – Programming the future”, un program de internship platit si un concurs pentru trei burse de excelenta acordate pe o durata de un an. Programul este realizat in parteneriat cu Center for Surface Science and Nanotechnology, Universitatea Politehnica Bucuresti.

„Candidatul ideal trebuie sa dovedeasca, dincolo de rezultatele academice, creativitate si inovatie in abordare, o reala pasiune pentru cercetare, sa fie capabil sa lucreze in echipa dar si individual si sa aiba calitati de lider. Consideram acest proiect drept o investitie in viitorul cercetarii din Romania, un domeniu esential in activitatea noastra, dar si ca pe o initiativa de formare profesionala a tinerilor studenti. Acest tip de parteneriat intre companii private si sistemul universitar s-a dovedit la nivel international un excelent generator de performanta profesionala si academica. Speram ca initiativa noastra sa fie un prim precedent in acest domeniu”, a declarat Stelian Ilie,  presedinte Mira Telecom.

Mai multe despre Mira Telecom Student